Rădăcinile fascismului în SUA datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu legile Jim Crow, mișcările eugenice și ostilitatea crescândă a nativiștilor față de imigranți.
La începutul secolului al XX-lea, grupurile precum KKK și Legiunea Neagră întruchipau tendințele fasciste americane. Deși fascismul lui Mussolini s-a bucurat de un anumit sprijin, în special în rândul italiano-americanilor, majoritatea cercetătorilor i s-au opus. În anii interbelici, multe elite americane au privit fascismul european cu favor pentru naționalismul său, puterea economică și suprimarea mișcărilor de stânga.
Bund-ul Germano-American, fondat în 1936, a fost cel mai mare grup fascist din SUA, modelat după Germania nazistă. Acesta s-a dezvoltat din grupuri anterioare precum Prietenii Noii Germanii și Legiunea de Argint. După 1938, doar cetățenii americani de origine germană se puteau alătura.
Bund-ul a promovat idealurile naziste, a organizat mitinguri cu simboluri naziste, a condus tabere de antrenament și a furnizat uniforme. Acesta i-a denunțat pe Roosevelt, evreii, comuniștii, sindicatele și boicoturile bunurilor germane, numindu-l chiar și pe George Washington „primul fascist”.
Apogeul Bundului a fost un miting din 1939 la Madison Square Garden, cu aproximativ 20.000 de participanți, unde vorbitorii l-au atacat pe Roosevelt numindu-l „Frank D. Rosenfeld” și noile sale propuneri legislative drept „Înțelegerea evreiască”. Evenimentul s-a încheiat cu ciocniri între protestatari și trupele de asalt ale Bundului. În 1941, SUA a interzis Bundul, iar liderul său, Fritz Kuhn, a fugit în Mexic.
Cum s-a dezvoltarea și a fost reprimat fascismul în America de Nord și Centrală
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Canada și SUA au reprimat mișcările fasciste prin internare, cenzură și desființarea grupurilor. În SUA, acest efort a atins apogeul odată cu „Marele Proces al Sediției” din 1944, unde mai mulți lideri fasciști au fost acuzați de ajutorare a naziștilor, dar cazul s-a încheiat cu un proces anulat după moartea judecătorului.
În anul 1959, a fost fondat Partidul Nazist American de George Lincoln Rockwell, un fost comandant al Marinei SUA, care a fost demis din Marină din cauza susținerii opiniilor politice fasciste. Partidul Nazist American, cu sediul în Arlington, Virginia, a fost redenumit Partidul Național Socialist Alb al Poporului în 1967.
Fondatorul său, George Lincoln Rockwell, a fost asasinat în acel an, iar conducerea i-a revenit lui Matt Koehl. Disputele interne din anii 1970-1980 au dus la apariția unor grupuri disidentice, iar în 1983 Koehl l-a redenumit Noua Ordine, orientându-se spre neonazismul ezoteric. După moartea lui Koehl, în 2014, Martin Kerr a devenit lider.
Pe 25 august 1967, Rockwell a fost împușcat mortal în Arlington de John Patler, un fost membru al partidului care fusese anterior exclus de Rockwell din cauza susținerii presupuselor sale „înclinații bolșevice”. Partidul său a fost dizolvat în 1983.
În Canada, fascismul s-a concentrat pe două partide: Uniunea Canadiană a Fasciștilor, condusă de Chuck Crate și modelată după Uniunea Britanică, și Partidul național social chretien al lui Adrien Arcand, ulterior Partidul Național Socialist Unit Canadian, inspirat de nazism. Partidul cu sediul în Quebec a câștigat mai mult sprijin decât cel anglo-canadian.
Fascismul a atins apogeul în timpul Marii Depresiuni și a decăzut ulterior. În America Centrală, grupurile naziste au apărut printre imigranții germani din El Salvador, Guatemala și Nicaragua, deși Guatemala le-a interzis în 1939, iar falangismul a fost mai influent în Nicaragua.
Surse:
- Arnie Bernstein, Națiunea svastică: Fritz Kuhn și ascensiunea și declinul Bund-ului germano-american.
- John P. Diggins, Mussolini și fascismul: perspectiva din America.
Foto: Sfântă cultură, martiră a fascismului, Angela Nebot.
Citește și:
Cum a fost răspândit fascismul
De ce nu a avut succes fascismul în Marea Britanie
